Cum ar arăta o grădină de sentimente? Cum i-ar sta unui geam cu iubire pe pervaz? Dar unei curți cu dragoste pe margini? Cum ar fi ca pe lângă flori să sădim sentimente de care să avem grijă zilnic? Cum ar fi lumea de colorată și parfumată dacă ar înflori iubire de la toate persoanele?
Am ajuns la concluzia că fiecare om este unic într-un mod dubios de detaliat. Și cred că fiecare persoană concepe o situație total diferit față de cum este concepută de alte persoane. Probabil orice om simte durerea altfel, nu numai cea sufletească, dar și fizic vorbind. Pe toți ne doare capul sau burta, dar nu cred că două persoane se simt la fel. Și mi se pare atât de magic omul, căci oricât de inimitabili am fi, toți avem nevoie de iubire.
Și cred că fiecare om merită dragoste reală, cel puțin o dată în viața lor. Ar trebui să primim la naștere o serie de cupoane de iubire adevărată pe care să le oferim persoanelor care credem că sunt meant to be, iar ele să fie cele care trebuie atunci când ne vor da cuponul lor, fără să știe că și noi voiam să facem același lucru. Un schimb… de iubire adevărată.
Îmi place atât de mult să asociez dragostea cu elemente ale naturii, poate pentru că mi se pare natural să iubești, sau pentru că natura e pură, așa cum și dragostea ar trebui să fie. Sau poate pentru că noi suntem natura în sine...
Și dragostea adevărată, eu personal, n-am văzut-o la acele cupluri care au sute de poze postate, dar în realitate își vorbesc cu "marș", și nici la cei care sunt împreună de ani buni, dar se înșală fără nicio remușcare.
Am văzut dragostea adevărată în felul în care o persoană povestește cum pe zi ce trece sentimentele sale se amplifică, cum atinge o plăcere superioară celei fizice, declarându-se iremediabil îndrăgostit de sufletul celeilalte persoane. Am întâlnit iubire curată în persoanele care după ce au fost înșelate, mințite sau părăsite, iau toată vina asupra lor, vorbind în continuare de omul care le-a rănit cu același respect nemărginit și cu aceeași încântare, însa amestecându-se cu regret.
Și cum vorbeam de sentimente plantate, țin să menționez că e atât de josnic să aștepți ca cineva să îți înflorească o dragoste pură, nelimitată, ca apoi să rupi floarea și să o pastrezi pentru tine. Nu te gândești că smulgând-o brutal, îi tragi cu tine rădăcinile, iar din locul acela poate nu va mai înflori vreodată ceva…?
Și atunci cand e dragoste adevărată nu va apărea online. Ceea ce ne strică generația este goana aceasta continuă după o mască frumoasă pe care să o purtăm pentru a aduna aprecierea sau invidia persoanelor care ne urmăresc. Pentru că este simplu, dar este și ieftin. Exact ca și cum ți-ai cumpăra un tricou fake pentru că nu îți permiți originalul, așa este și fericirea de pe social media. E mai ușor să postezi poze râzând în timp ce tu de fapt plângi pentru că piesele de puzzle ce îți alcătuiesc viața nu se lipesc bine. E simplu să postezi o poză când vă sărutați în timp ce îti dai cu fond de ten vânătaile de la ultima palma pe care ți-a dăruit-o.
E mai ușor să postezi fericirea, decât să o înflorești și să o îngrijești.
Și totuși, uneori și dragostea adevărată se poate ofili. Și se usucă, iar petalele care cad una câte una, devin amintirile pe care le strângi și le păstrezi cu atâta prudență. Dar știi cum îți dai seama că a fost dragoste adevărată? Atunci când după o groază de timp simți întâmplător mirosul florii voastre, și îți cade, mai mult sau mai puțin fizic, o lacrimă parfumată…
