It's all about poetry
Aici veti putea citi parti din sufletul meu, despre persoane care sunt sau au fost odata parti din sufletul meu. Sau nu. Poezia este medicamentul psihicului uman, ne vindeca atunci cand o citim, dar mai ales cand o scriem. Mai jos o sa gasiti cateva cuvinte aruncate intr-o anumita ordine, cu o anumita masura si un ritm. Sau nu. Poate o sa va placa. Poate nu. Dar incercati, inainte sa le patrundeti, sa va descaltati de gandurile negative, de stres, si de probleme. Lasati cuvintele sa isi faca treaba, lasati-va vrajiti, lasati-va mangaiati de poezie, cu toate ca mi-e greu, sau nu e cazul, sa ma numesc poet. Va multumesc!
Vanataie
Cand m-am trezit de dimineata
Era soare pe cer, si era cald.
Am ales pentru astazi un smarald
Si mi-am pus voalul verde pe fata.
​
Si m-a cuprins un val de fericire,
Zambetul meu si rasul ce-alunga norii
Te-ar putea inghiti si da uitarii
Fara sa-ncapa loc de adumbrire.
​
Mi-am luat in geanta numai lucruri bune
Si am pozitivitate in buzunar la sacou
Multi spun ca ar trebui sa iau si-n cavou
Aceste obiceiuri cu gust de alune.
​
Pe-afara impart vorbe dulci si am un scut
Impotriva sagetilor ascutite si grave,
Si le inapoiez calme, suave,
Ce greu imi pare acum a fi adult...
​
Dar noaptea in pat inainainte s-adorm
Pun smaraldul si voalul verde-n perete,
Si-s goala si vanata, ca actritele cochete
Si am emotii imprastiate neuniform.
​
Si m-am trezit de dimineata
Era furtuna afara si-un tunet musafir,
Am ales pentru astazi un safir
Si mi-am pus voalul albastru pe fata.
​
Safriul cred ca era putin murdar
Ca mi-a intrat in ochi si am inceput sa plang
Si mi se prelingea speranta pe obrazul stang,
Sapand cu vina si regretul un culoar.
​
Si zambetul meu de ieri s-a inchis,
Caci mi-au crescut colti feroce si mari
Si pot musca prin cuvinte tari
Oameni ce-mi lasa trecutul deschis.
​
In geanta am tristete la kil
E grea si ma doare, s-au cam strans vreo sapte,
Si-n buzunarul sacoului am soapte
Ce-mi spun sa renunt la tot, umil.
​
Azi oamenii ma adora, imi pare
Si vor toti sa-mi dea fericire.
Dar cand o ating ea dispare,
Caci azi sunt distrugatoare din fire
​
Dar iarasi se face noapte
Si-mi agat in cui voalul si safirul,
Ma linistesc de tot si-aud trilul
Emotiilor nocive si coapte.
​
Dar maine ce piatra o sa iau?
Si in geanta ce car asta-data?
Caci ma regenererz iarasi toata...
Insa cu oricate creme de uitare ma dau,
Noaptea raman vanata si goala
Si-astept sa-mi treaca ranile punand smoala
Dar maine e noua zi,
Cine stie ce va fi?
​
As vrea
As vrea atat de tare, jur,
Sa mai rasari in viata mea
Cu licarul tau dulce, pur
Asa cum o faceai candva.
​
Si-atat de tare as vrea, enorm,
Sa-mi luminezi cararile
Ca apoi eu sa pot sa dorm
Numarand toate zarile.
​
Si as vrea tare, tu ma crezi?
Sa pot sa fac doar un ceva
Ca tu sa poti sa ma mai vezi
Asa cum o faceai candva..
​
Si mi-as dori nespus
Sa dau zilele pe dos,
Sa nu ma mai intep in fus
Cand vreau de tine sa ma cos.
Caci mi-ai lasat sclipiri si raze
Ce nu mai lumineaza acum,
Ale iubirii metastaze
De dor si de ramas bun.
​
As vrea sa pot adormi,
Dar nu mai am in par sclipiri.
Caci stiu ca ma voi trezi
Si tu nu vei mai fi decat
Un simplu personaj complex
Ce joci in piese-amintiri.
​
​
A murit...tot ce a fost
Ai văzut o frunză cum cade pe pământ?
Zburând în flăcări, bătută de vânt,
De unde era desfătată de soare,
Zace pe-asfalt, călcată în picioare.
Însângerată sau poate bolnavă,
În orice caz, o moarte firavă,
A crăpat imediat, s-a frânt de durere,
Amintindu-şi de vremuri cu atâta plăcere.
Când strălucea verde, agăţată de crengi,
Acum, însă, stând pe locul de veci...
Cu-atâta durere niciun suflet nu moare,
Dar e totuşi mai bine, nu este scăpare.
La prima pală de vânt, pomul drumul i-a dat,
Frunza tristeţe roşie a căpătat.
A murit pentru el, ce se mai putea face?
A murit pentru el, lăsându l in pace
Frica
Mi-e frică
Că mâine
Nu vei mai fi,
Şi mi-e frică
Că în viitor,
Când n-o să fii,
Poate-o să fim...
Nu ştiu, mi-e frică,
Mi-e frică să cer,
Sau mai exact,
Mi-e frică să accept
Dragostea.
Nu ştiu cum o să fie,
Probabil bucurie.
Şi stau în pat
Şi mă gândesc,
Când n-o să vreau să mai trăiesc,
C-ai să mă strângi în braţe
Şi voi simţi ceva-n stomac
Şi o inimă întreagă.
Aşa cred că va fi, vei fi...
E aÅŸa diferit?
Nu-s nici pe aproape?
Mi-e frică rău,
Dar stai aici,
Că eşti o parte...
O parte importantă...
Din mine...
Te rog, rămâi,
Să rămâi, dar eşti?
D-asta mi-e frică.
Înţelegi?
Un crin
Te cred.
Mereu o fac.
Nu te-nteleg.
Nici n-o s-o fac.
De ce impungi cu venin
Un crin.
​
Eu stiu ca-ti plac garoafele,
Lalele, trandafiri.
Dar ar trebui macar un fir
De crin
Tu sa pastrezi.
​
Si cand fereastra va plesni,
Lovita de luna,
Tu te vei trezi,
Si te vei gandi
La crinul care te-a iubit
Si te va iubi.
Drog
Mi-am cautata innebunita
Prin geanta, un amarat de foc,
Sa te aprind pe tine, asa cum o faceam odata...
Ca am avut si eu noroc si o vara minunata.
​
Am deschis geamul larg si am stat jos,
Era sa-mi dau foc la spranceana.
Te-am tras apoi adanc in mine.
Mi-ai atins rana, dar e bine.
​
Mergi repetat prin inima plamanilor,
Ca in inima mea nu mai esti.
Te-am dat afara scurt, pe gura,
Te pierzi in aer. Cum traiesti? Si totusi mi te fura...
​
Te vad in fata mea zambind,
Vrei sa ma iei de mana.
Apoi expir cu greu, dar fumul
Sclipeste ca vrajit de-o zana. A ramas scrumul...
​
Te uiti cu oceanele tale inlacrimate la mine,
As vrea sa te pot iubi iar...
Dar delirez, stiu, tu ai plecat
Si mi-ai lasat in dar de-adio, dupa ce totul mi l-ai luat,
Un interzis cu miros tare, sa imi fi vis si intunecare
Acolo in subconstient cat sunt mereu inconstient...