Se spune ca totul are un final candva, cumva, undeva. Se spune ca nimic nu dureaza pentru totdeauna. But what if some things are meant to be forever?
  Stiti noptile acelea cand nu iti vine sa adormi si piticii aia stresanti iti acapareaza mintea si te gandesti la tot felul de lucruri, reale sau ireale? Intr-o noapte de genul mie mi-a picat asa de nicaieri, cum te loveste picatura aia de apa scursa de la vreun aer conditionat asezat la vreun balcon, ideea asta ca unele povesti raman, ca nu se termina niciodata. Si gandindu-ma eu asa, am ajuns la o ipoteza.
  Well, pe de o parte, fiecare propozitie are un punct la final. Un punct care pune capat. But what if the sentence has to continue? Ce e de facut atunci cand stii ce sa scrii in continuarea enuntului? Pui o virgula, pui punct si virgula, pui puncte de suspensie, pui tot soiul de semne de punctuatie, evitand pe cat posibil acel drastic, categoric si enervant punct. Pentru ca nu toti suntem Sam Smith sa fim too good at goodbyes, mai ales atunci cand propzitia aceea este, de fapt, povestea noastra favorita. Si astfel, ajugem sa tragem de timp si de circumstante pentru a o impiedica sa devina brusc o simpla si modesta amintire, peste care vom trece cu degetul, inevitabil inca simtitind-o.  Â
  Sufletul, cealalta parte, este nemuritor, nemarginit si constient de trairile noastre. Lucrand cot la cot cu creierul la cartea asta cu finaluri dese, vor decide ce fragmente merita, ba mai mult, necesita sa fie imprimate in suflet, pentru a fi si ele...nemuritoare. De asta zic, se poate ca o fraza sfarsita subit sa nu se sfarseasca, de fapt, niciodata. Si de asta zic, ca sunt lucruri imprimate in suflet care vor cutreiera o eternitate, care ne vor defini sau vor conta dupa ce nu vom mai fi. Pentru ca noi, fizic, nu suntem vesnici, dar povestea noastra poate fi.Â
  Eu nu sunt un exemplu potrivit, insa n-am fost niciodata pregatita pentru finaluri, fie ca se incheia un an nou, fie ca se termina o clasa, fie ca se sfarsea o prietenie sau un serial. Indiferent, mi-a fost greu. Poate pentru faptul ca timpul zboara paginile mult prea rapid, sau poate pur si simplu am prea multe propozitii despre acel ceva si nu vreau sa arunc nenorocitul de punct, chiar daca uneori sunt cam obligata sa o fac.Â
  Si am mereu senzatia ca pierd timpul… I mean, daca ar exista permiul pentru persoana care face cel mai mare nimic, am o banuiala ca l-as castiga, la o diferenta chiar mare fata de locul doi. Si trece timpul, trece parsiv si ireversibil, si mi-e teama ca ma voi trezi intr-o dimineata, pornita sa fac nimicul tipic, dar imi voi da seama ca am optzeci de ani si nici de atata lucru nu mai sunt in stare.Â
  Eu, sincer, vreau sa fac atatea lucruri in viata asta si imi pare ca nu-mi ajunge timpul, dar totusi ma plictisesc in fiecare zi. Asta imi da impresia ca sunt pacalita. Si mi-e putin teama ca-mi va fi greu sa asez punctul la final, dar va trebui sa o inving. Pentru ca frica asta nu are niciun drept sa ma impiedice, sa va impiedice pe voi sa traiti viata pe care o doriti.Â
  As vrea sa merg intr-o tara indepartata si sa ii cunosc oamenii si comorile, traditiile si limba. As vrea sa merg la un concert Cardi B, sau Lana del Rey, sau Khalid. As vrea joc intr-un film. As vrea sa ii vad pe Real Madrid jucand. As vrea sa nu-mi pierd prietenii din liceu cand o sa merg la facultate. As vrea sa fac dragoste cu baiatul visurilor mele pe o plaja pustie sub lumina lunii, si sa avem o nunta ca in povesti, doi copii sanatosi si o pisica. As vrea sa zbor cu parasuta. As vrea sa public o carte sau mai multe. As vrea sa inot intr-o laguna albastra si ascunsa. As vrea sa cant pe o scena. As vrea sa citesc milioane de carti. As vrea sa stiu sa dansez foarte foarte bine. As vrea sa scriu toata viata. As vrea sa ajung la nouazeci de ani si sa le spun nepotilor ca eu mi-am trait viata, ca am vazut atatea lucruri frumoase chiar daca in adolescenta ma plictiseam si sufeream.Â
  Insa eu, cu toate planurile acestea de viitor, inca m-as intoarce putin in timp sa prelungesc cateva propozitii si sa pun punct altora. Dar nu pot face asta, deci imi raman doar paginile scrise, imprimate in suflet, si cerneala pentru a picta viitorul devenit prezent cat de curand.Â
  Iar in concluzie va spun ca oricat de painful este punctul, orice sfarsit are un nou inceput.
Inceputul sfarsitului.
 PS: Daca un punct anume, in niste circumstante anume, n-a fost asezat unde trebuie sau a fost pus fortat, va exista cu siguranta o cale ca fraza sa continue, fiti fara grija! :)